Școli
strada Major, 59
Sarrià de Ter
1909

Arhitect
Rafael MASÓ i VALENTÍ

Clădire ce adăpostește o școală, situată între alte două case, într-un oraș din apropierea Gironei care, la începutul secolului XX avea doar o stradă principală sau șoseaua ce lega Girona de Figueras și Franța. Alfons Teixidor, industriașul și proprietarul casei Teixidor și al morii Teixidor este cel care sponsorizează construcția acestor școli, și care îi dă lucrarea lui Rafael Masó, același arhitect care s-a ocupat și de construcția celorlalte clădiri amintite.Construcția e compusă dintr-un corp cu parter și etaj, la care ies în evidență ferestrele mari, specifice unei școli, și din altă clădire mai îngustă, care are un etaj în plus, în forma unui turn, unde este situată intrarea.Deși la prima vedere numai turnul acesta pare să iasă în evidență configurând o schemă volumetrică tipic modernistă, imediat se poate observa și multitudinea de datalii compoziționale și decorative ale fațadei.Cadrul ferestrelor, în formă de arcuri, pilaștrii și postamenții în stuc, ceramică sau piatră. Bucățile de ceramică de la glafurile ferestrelor, balustradele din fier forjat și, mai ales, grilajele ferestrelor de la parter, din fier forjat de mare efect plastic.