ARHITECTURA ART NOUVEAU IN EUROPA

Alexandru Beldiman, Arhitect

„Curentul Art Nouveau este o miscare romantică, individualistă şi antiistorică, răspândită în întreaga Europă între anii 1890 si 1910”. spune Wilhelm Pehnt în Lexiconul ilustrat de Arhitectură Modernă apărut într-o primă editie în anul 1963, un an înaintea marii expozitii Jugendstil de la München. Chiar dacă romantismul poate fi privit el însusi ca o miscare antiistorică şi este în egală măsură considerat ca ducând gustul pentru individualism până la egotism, afirmatia lui Pehnt este până la un punct pertinentă.

Art Nouveau – ul  este romantic. Mefienţa fată de ratiunea rece, exaltarea sentimentului si imaginatiei,  cautarea evaziunii în exotism, sunt trăsuri pur romantice.

Art Nouveau este si o miscare individualistă propunând o abordare pur artistică pentru conceperea si realizarea artefactelor. Pentru societatea secolului al XIX-lea era o atitudine perfect normală de a apela la artist pentru a rezolva problemele estetice pe care le ridicau masinile si sa insiste asupra frumsetii formei. Arhitectura si artele aplicate diferă de la o tară la alta şi de la un arhitect/artist la altul, existând totusi o evidentă unitate în această diversitate.

Antiistorică miscarea Art Nouveau este deasemenea, pentrucă Noul Stil se naste ca o reactie fată de istorism-ul si eclectismul ce dominaseră - în diverse variante – arhitectura secolului. In plus se naste cu ideea de a creea, în sfârsit,  o expresie proprie secolului al XIX-lea, sinteză a cunostintelor dobândite pe parcursul a decenii. Totusi la acest capitol trebuie introdus un bemol având în vedere nuantele cu tentă national – romantică în care nu de putine ori o formă a istorismului este prezentă, precum în Finlanda1), Ungaria, Rusia, Romania  în centrul si estul Europei sau în extremitatea cealaltă - în Catalonia - unde unul din membri marcanti ai Modernismului catalan, PuIg i Cadafalch, practică un istorism rafinat extrem de interesant.

In ce priveste delimitarea în timp , intre 1890 – 1910 , ea trădează o perspectivă trunchiată, am putea spune exclusiv vest – europeană 2), căci putem constata mai ales în estul Europei, dar nu numai,  o existentă în varii forme a stilului până  în timpul primului război mondial si uneori după terminarea

Cazul Finlandei este remarcabil de bine surprins din acest punct de vedere în cartea Fabiennei Chevallier „L’oeuvre d’Eliel Saarinen en Finlande et le Question de l’architecture Nationale de 1898 ŕ 1909”. Publication de la Sorbonne 2001

In acelas sens Dictionnaire du XIX eme sičcle PUF 1997 sub directia Medeleinei Ambričre la capitolul Jugendstil pagina 620 citează lucrări realizate nu mai tarziu de 1908.

acestuia  chiar dacă avem de a face uneori cu ecouri târzii. Vezi în acest sens băile termale din Budapesta (1911 – 1918), Sinagoga din Kazinsky    (1912 – 1913), lucrările arhitectului D. Verner la Samara în Rusia si pavilionul Rusiei de la Bienala la Venetia (1914), etc. Pentru a ilustra mai bine această asertiune, iata o statistică elocventa: în cartea „Budapesta, Arhitectura 1900” scrisă în 1990 de Tamas K. Pinter putem constata că din cele 101 exemple de arhitectură Art Nouveau prezentate, 38 sunt lucrări realizate după 1910. Dar si în vestul Europei,  Palazzo Berri Meregalli la Milano este realizat intre1911 si 1919. Ar trebui citate în acelas sens si opera lui Gaudi continuată până la moartea sa în 1926, ca şi numeroase alte exemple ale Modernismului Catalan : Casa Sayrach i Carreras (1915 – 1918) sau biserica parohială din Vistabela de Jujol construita intre1918 si 1923. Pentru a nu vorbi de cazul – e drept foarte particular – al Primului Goetheanum şi al constructiilor adiacente realizate de Rudolf Steiner la Dornach, ale căror lucrări încep în 1913. Locul tuturor acestor tendinte în cadrul a ceeace astăzi încă numim cu un titlu generic „Art Nouveau” trebuie pus în evidentă, iar istoria acestui curent - rescrisă. In această nouă istorie judecata de valoare va trebui să joace un rol mai important decât până acum. In fond calitatea arhitecturii este cea care decide importanta şi locul ei în istorie, cu atât mai mult când vorbim de o miscare pentru care, asa cum am văzut, dimensiunea artistică este definitorie.

Curentul Art Nouveau are multiple origini: Gothic revival, celtic revival, miscarea Arts & Crafts, simbolismul, istorismul, orientalismul. Numele unor William Blake, Ruskin, Morris, Crane, Breadsley, Dresser, Mackmurdo pot fi citate ca înaintasi.

Stephen Tschudi Madsen în cartea sa Art Nouveau din 1967 decelează patru modaliăti de a concepe stilul luând în consideratie aspecte ale formei, astfel :

o conceptie abstractă şi de structură, uneori aproape sculpturală (referirea se face la Gaudi, probabil) un stil floral de o vădită inspiratie vegetală, în care se acorda o deosebită atentie elementului organic si de crestere.  Intâlnim această tendintă cu precădere în spatiul cultural franco – belgian, dar si cu unele nuante - în Italia o conceptie linear bidimensională si literar simbolică, mai ales în Scotia la grupul alcătuit în jurul lui Charles Rennie Mackintosch (1868 - 1928) si în cele din urmă întâlnim în Germania si Austria o conceptie constructivă si geometrică.

Considerat în general un stil preponderent decorativ, în care ornamentul – linii curbe inspirate din lumea vegetală sau animală, în Belgia şi Franta, sau elemente geometrice mai abstracte, în Scotia si Austria - are un rol preponderent, definitoriu, nu trebuie totusi neglijată o viziune mai profundă – în care structura este implicată în opera artistică -  datorată influentei pe care scrierile lui Viollet Le Duc le-au avut asupra unor creatori ai epocii – Victor Horta (1861 – 1947) si Antoni Gaudi i Cornet (1852 – 1926) în primul rând – . Legătura între structură si decoratie (ornament) este evidentă în constructiile,  realizate de acestia:  casa Tassel din Bruxelles, concepută de Horta in 1892 – 93 pare a fi iesit precum Atena din capul lui Zeus, o ilustrare perfectă a acestui mod de a concepe arhitectura. Pentru el, ca şi pentru Gaud, structura se naste odată  cu ornamentul.

Arhitecturii Art Nouveau îi este proprie o estetică bazată mai ales pe compunerea asimetrică a volumului şi fatadelor dar şi a desenului decoratiei  Golurile usilor şi ferestrelor, asimetrice si ele, sunt de multe ori încadrate de arceîn formă de potcoavă sau descriu curbe cu mai multe centre. Atelierul fotografic Elvira din München de August Endell (1871 – 1925), casa Batló si  casa Mila ale lui Gaudi sau Biblioteca Scolii de Artă din Glasgow a lui Mackintosh si Castelul Beranger de Hector Guimard - toate  avand o asimetrie bine echilibrată - ilustrează propos-ul de mai sus.

Realizata mestesugăreste, adică fără folosirea tehnolgiilor moderne, arhitectura Art Nouveau va folosi cu preponderentă materiale precum plăci ceramice de diverse feluri şi culori, fierul, atât la elementele structurale cât si la decoratie (parapeti de balcoane, balustrade de scări, grilaje, garduri, felinare, etc). Sticla, piatra cioplită, esentele de lemn pretios la interioare si mobilier sunt puse în operă în maniere foarte personale cu evidenta dorinta de particularizare a arhitecturii, în care pecetea proprie să fie cat mai vizibila.

Perfect închegat stilul va apare însă la Bruxelles în 1892 – 1893 în opera unui arhitect extrem de talentat, Victor Horta căruia i se vor adăuga altii de talia lui Paul Hankar (1859 - 1901), Serrurier – Bovy (1858 – 1910), Henri Van de Velde (1863 – 1957). Ultimul, care avea să lucreze mult în Germania va aduce Art Nouveau – ul în această tară unde va înflori sub denmirea de Jugendstil la München si la Darmstadt.

Dar centrul international al Art Nouveau – lui se va stabili în Franta unde două centre vor fi foarte active la Paris unde activează o pleiadă de artisti avându-i în frunte pe arhitectul Hector Guimard, pe bijutierul René Lalique (1860 – 1945) şi pe comerciantul de Artă Siegfried Bing (1830 - 1905) în acelas timp înfloreste la Nancy în Lorena o scoală al cărei lider va fi artistul în sticlă Emil Gallé (1846 – 1904) unde vor activa arhitectul Emil André (1871-1933) si artistul decorator Louis Majorelle (1859 – 1929) s.a.

O scoală extrem de interesantă va lua nastere la Glasgow unde – si duce activitatea de arhitect şi decorator Charles Rennie Mackintosch împreună cu sotia sa Margaret Macdonald (1865 – 1933).

In Austria, unde stilul se va chema Sezession, vor creea arhitecti prestigiosi precum Joseph Hoffmann (1870 – 1956) şi Joseph Maria Olbrich (1867 – 1908), elevi ai lui Otto Wagner (1841 – 1918)  el însusi un important precursor al curentului. Un rol notoriu în ecloziunea variantei austriece a Art Nouveau – ului îl va va vea pictorul Gustav Klimt (1862 – 1918), considerat lider al miscării sezession.

In Italia stilul va fi cunoscut sub numele de Floreale şi va avea în arhitectii Giuseppe Sommaruga (1867 – 1917) si Raymondo D’Aronco (1857 – 1932), la care o notă de clacisism persistă, principalii exponenti.

Olanda şi tările Scandinave, mai putin Danemarca, vor avea si ele propriile variante de Art Nouveau. Finlanda constituind un caz deosebit de interesant în acest sens unde Eliel Saarinen (1873 – 1950), Herman Gesellius (1874 – 1916)  si Armas Lindgren (1894 – 1929)  vor construi pavilionul tării lor considerat un manifest la Expozitia din 1900 de la Paris – Findlanda era atunci Mare Ducat, parte a imperiului rus. In aceeasi perioadă Lars Sonck (1870 – 1956) se ilustrează cu o serie de realizări între care catedrala din Tampere considerată de St. Tschudi Madsen una din capodoperele arhitecturii eclesiastice de tip Art Nouveau din Europa.

In Statele Unite în artele decorative un rol extrem de important va fi jucat de Louis Comfort Tiffany (1848 – 1933). Scoala de la Chicago (si Louis Sullivan (1856 – 1924) cu precădere) este considerata de multi cercetători, îde Nicolaus Pevsner dar şi de Klaus Jürgen Sembach, ca făcând parte din acest curent,. Din punct de vedere al formei însă există putine lucruri comune între Art Nouveau –ul european şi Scoala de la Chicago, chiar şi în varianta Sullivan.

Last but not least, în Catalonia unde este cunoscut sub numele de Modernismo, va înflori probabil varianta cea mai interesntă şi vitală a Art Nouveau – ului European. O personalitate de geniu precum Gaudi va da o strălucire aparte creatiei artistice catalane, dar pe lângă el o suită de personalităti – sa ii numim pe Lluis Domenech i Montaner (1849 – 1923), Puig i Cadafalch (1867 – 1957) si Josep Maria Jujol (1879 – 1949) pentru a nu cita decât pe cativa din arhitectii cei mai celebri - ilustrează o variantă extraordinară a Art – Nouveau lui.

In anumite părti ale Europei Art Nouveau – ul va fi adesea impletit cu National – romantismul combinat cu istorismul, care avea rădăcini mai vechi, chiar de la jumătatea secolului al XIX – lea. Astfel la Praga se va construi între 1868 – 1883 Teatrul National. Cu nuante dar oarecum asemănător lucrurile se vor petrece în Finlanda  (unde, dupa spusele lui K.J. Sembach, reforma artistică constituită de Art Nouveau a exprimat cu pregnanta sentimentul national), în Ungaria (unde un Kos Karoly mergand pe linia lui Saarinen & co va propune o arhitectură extrem de interesantă ale cărei rădăcini trebuie căutate în trecutul arhitectural al Transilvaniei),  în România  (unde Ion Mincu (1852 – 1912) şi Petre Antonescu (1873 – 1965) vor încerca interesante incursiuni în istoria si traditiile arhitecturale romanesti;  în Rusia, s.a.m.d.

Credem că ar fi interesant de semnalat în final,  fără a avea pretentia a face delimitari foarte clare în puzle –ul pe care îl constituie astazi cercetarea despre Art Nouveau, felul în care istoriografia a perceput acest curentul Art Nouveau.

Pentru Nicolaus Pevsner în 1936 Art Nouveau – ul este the blind alle.

In schimb, pentru unii cercetători contemporani precum William J.R. Curtis, Art Nouveau este poarta prin care intrăm în arta modernă.

Locul de nastere diferă şi el : Marea Britanie pentru Enciclopedia Britanică, editia XV, Chicago 1977, Bruxelles pentru Taschudi Madsen sau Francois Loyer.

Intinderea lui geografică variază si ea. Taschudi Madsen analizează prezenta şi caracteristicile stilului în Belgia, Franta, Anglia, Scotia, Catalonia, Germania, Austria, Olanda, Tările Nordice Italia si Statele Unite; aici pare a se încheia aria de întindere. In schimb numărul dedicat Art Nouveau  – ului de revista New Architecture (nr.6, octombrie 2000 ) editată la Londra de Andreas Papadakis, adaugă Polonia, Cehia, Ungaria, România, Bulgaria, Rusia si Tările Baltice.

Perioada în care stilul a fost considerat activ diferă şi ea foarte mult asa cum am văzut mai sus. Semnalam că pentru Francois Loyer ea nu durează nici zece ani şi corespunde apogeului carierei lui Victor Horta, începutul fiind făcut în 1893 când cel din urmă realizează casele Autrique si Tassel si se termină în 1902 „cu ocazia Expozitiei de Arte Decorative de la Torino, cand criticile împotriva unui stil ale cărui extravagante sunt condamnate se multiplică"

Pentru moment cercetarea trebuie continuată, astfel încât să fie scoase la lumină toate acele produse arhitecturale, de artă şi artă decorativă ale timpului. Cercetătorii ce vor veni vor dispune astfel un tablou mai complet pentru a nu spune chiar complet al acestei perioade. Cu aceste studii suplimentare, fenomenul va căpăta un nou contur. Acesta este si scopul cercetării noastre.

Alexandru Beldiman, Arhitect