Spirit european şi căutarea identităţii
Arhitectura in România în timpul Art Nouveau

Mariana CELAC, Arhitect

In corul manifestelor estetice ale Europei dela 1900, Romania aduce o tonalitate aparte. Pozitionarea sa istorica explica sursele si particularitatile acestui moment esential pentru emanciparea  expresiei  arhitecturale culte si decantarea peisajelor urbane din partea locurilor - parcurs ghidat de efortul intregei societati romanesti de europenizare  si modernizare economica, politica si culturala.

La 1900, teritoriul actualei Romanii era impartit. In afara arcului muntos carpatin un tanar regat independent cu capitala la Bucuresti luase locul Principatelor Unite. Rezultat din unirea Valahiei cu Moldova in 1859, noul stat obtinuse independenta in 1877 sub principele Carol de Hohenzollern ce va deveni, in 1881, primul rege al Regatului Romaniei.  Provinciile situate in Platoul Transilvan si in Banat erau incorporate la acea vreme in imperiul austro-ungar, cu legaturi traditionale cu lumea artistica - si arhitecturala - a Budapestei si Vienei.

Ca o consecinta logica, diferente regionale substantiale separa atitudinile artistice formulate in jurul anului 1900 in sud-estul tarii (in muntenia si Moldova unite, formand Vechiul Regat) de cele din nord-vest , din Transilvania si Banat. Cu toate diferentele despre care vom vorbi pe scurt in cele ce urmeaza, influentele, transferul stilistic si cautarile originale simultane cu Art Nouveaux in arhitectura se asociaza, in tot spatiul actualei Romanii, cu afirmarea idealurilor identitare, nationale, etnice sau regionale.  

Arhitectura la 1900 in Vechiul Regat. « Vechiul Regat » e perceput de istorici si de teoreticienii de arta astazi ca un spatiu cultural compozit, pastrand puternice amintiri bizantine, deschis catre lumea mediteraneeana, catre Orientul Apropiat si dar si catre Europa. Pe tot parcursul secolului 19,  elita locala  a privit catre Franta pentru inspiratie si exemplu pentru a formula un ambitios program de europenizare. Strategiile acestei elite se legau de afirmarea latinitatii istorice a romanilor, de efortul de a deschide societatea romaneasca spre modernizarea structurilor economice si sociale si spre democratizarea vietii politice. Dinamica esteticii arhitecturale va fi integrata acestor strategii. Aspiratiile arhitectilor se racordeaza deci firesc la curentele intelectuale ale epocii. Polemicile profesionale - dar si creatia de arhitectura – au explorat raportul intre traditie si modernizare, intre spiritul locului si curentele mari, « globalizante », ale momentului. Aceasta perioada de fervente cautari a formulat raspunsuri fara indoiala unele raspunsuri valabile, adesea interesante si uneori implinite la problemele estetice si stilistice care s-au pus, in termeni asemanatori, in restul continentului european .

Un moment ce nu  nu poate fi ocolit cand vorbim de conturarea spiritului 1900 in constiinta arhitecturala din aceasta parte a actualei Romanii este expozitia nationala si jubiliara din 1906 dela Bucuresti. La o privire critica, pavilioanele expozitiei ne dau astazi masura sincroniilor si decalajelor ce ne separau de centrul miscarii. Si confirma alegerile stilistice care au ghidat gustul public, comanda arhitecturala si orientarea oficiala in urmatoarele decenii.

Expozitia din 1906 fusese dedicata unei triple celebrari – aniversarea instalarii viitorului Rege Carol I ca principe al Principatelor Unite, a urcarii sale pe tronul redatului Romaniei si a trecerii a doua molenii dela ocuparea Daciei istorice de legiunile romane.

Aceasta celebrare a incorporat un proiect urban de anvergura, prin care au fost incluse in perimetrul Bucurestiului in expansiune la acea data terenuri insalubre si abandonate. Proiectul prevedea asanarea lor, amenajarea ca parc care sa amelioreze viata oamenilor din cartierele sarace din jur.

Arhitectura preia functia de a confirma racordul la paradigmele culturale noi ale mometului 1900.  Incorporarea mitului particularitatii identitare si a imaginarului national in edificii s-au intalnit la Expo Nationala din 1906 cu aspiratia spre europenism si modernitate; pentru scurta vreme insa, inainte de a fi despartite de o controversa care nu s-a stins si pare azi mai acuta ca altadata. Patriotismul architectural, pretuirea traditiei poporane, referintele la evul mediu local si la Art Nouveau sunt consfintite de institutii esentiale ale vietii statale si preluate in edificii de proportii monumentale ce reprezentau institutiile statului, initiatriva economica si viata publica.

Un tur al orizontului expozitiei pune in lumina acest surprinzator efort.

Sarbatoare a „neamului” intreg, la Expo Nationala din 1906 arhitectura vernaculara este prezenta in replici uneori redesenate de arhitect. Nici aici mesajul modernitatii nu este uitat. Alaturi de casa ancestrala si ambientul exotic, apar proiectul unei ferme model sau instalatii vernacular-industriale. Acceptarea oficiala a vernacularului si prezenta sa vizibila in expozitie va juca un rol special, sustinand afirmarea originii latine, a unitatii tuturor romanilor traind in interiorul si din afara granitelor tarii si a diversitatii traditiilor locale.

Expozitia incorporeaza referinte explicite la un ev mediu romantat. In material definitiv este realizata de arhitectul Nicolae Ghika Budesti o copie a unei biserici unei structuri de sfarsit de secol 15. Turnul de apa e tratat ca un bastion medieval, la fel cu pavilionul penitenciarelor sau edicula Comisiei Dunarene. 

Pavilionul Regal si corpurile laterale, dedicate geniului civil si geniului  militar preiau, cu o autoritate incontestabila, mesajul stilului national.  Raspuns la curentele patriotice in cultura politica si literara a inceputului de secol, idealul autenticitatii indigene, crescand din sub-solurile culturale nationale. Arhitectura neoromaneasca, in varianta sa consfintita oficial de optiunea regala, se pronunta ca o sinteza intre regulile compozitiei monumentale clasice in varianta Beaux Arts si forme inspirate de arhitectura de manastire. Arhitectura "inalta" „de arhitect” a capatat misiunea sa solidifice in edifici moderne "trairile" unei natiuni, sa produca o formulare consolidata, coerenta, unitara a ideii nationale. Aceasta dubla referinta - la sursele traditionale si la modernitate – sustinuta de precedentul optiunii coroanei in materie de orinetare stilistica in 1906 a marcat de o maniera decisiva categoria de stil neo-romanesc in invatamantul si practica de arhitectura a primelor decenii ale secolului 20.

Se poate spune deci ca Vechiul Regat era, la 1900, scena unei veritabile pluralitati  stilistice. In acest peisaj variat exista totusi o dominanta :aspiratia de a transpune spiritul mostenirii istorice in afirmarea stilului national « modern », « neo-romanesc ». Interesul arhitectilor, sustinut de comanda oficiala si gustul public se indreapta catre compunerea unui limbaj formal structurat. Arhitectura « nationala » va formula demersuri coerente (dogmatizate in timp) in raspuns la problemele de structura, de compozitie de plan si fatada sau detaliu decorativ. Privita in ansamblul sau si dincolo de diferentele de forma, arhitectura neo-romaneasca prezinta  caracteristici si atitudini  stabile ce o apropie, prin problematizare si unele rezultate de curentele similare din nordul continentului, din Rusia, Balcani sau Catalonia, unde problema identitatii a fost centrala in creatia arhitecturala.

Stilul neo-romanesc se distinge prin supralicitarea formala a soliditatii structurii tratata in materiale si tehnici traditionale. L’architecture s’est exprimé surtout par la composition de façade, par des ornements appliqués aux surfaces. L’imagination décorative se concentre sur l’extérieur et sa prolongation immédiate par les portes d’entrée, les halls et les escaliers tratate cu arcaturi (cu predilectie pentru arcele trilobate sau in acolada), un bogat arsenal ornamental interpretand (in ceramica, sgrafitto, sculptura si pictura murala) motive de arhitectura bizantina sau arta populara, folosirea materialelor locale (lemn, piatra in bosaje puternice) acoperisuri ample.  Solutiile planimetrice raman tributare formulelor academiste sau traditionale. Exuberanta decorativa da aerul specific al acestei arhitecturi, cu toate ca prezenta unor insertii de arta aplicata, inclinatia catre materiale exotice sau teatralitatea tratarii spatiului interior proprii momentului european al ART Nouveau raman accidentale.

 Chiar daca au produs, in ansamblu, o imagine diferita de Art Nouveau in expresia sa consacrata de « coup de fouet », evolutiile estetice  in domeniul arhitecturii din aceasta parte a Romaniei nu pot fi separate de influenta franceza. Ipe tot parcursul modernizarii din secolul 19 Vechiul Regat privise si se atasase de Franta – sub raport politic, institutional si cultural mai ales. Iar momentul 1900 in arhitectura datoreaza lumii franceze puternice transferuri si influente intelectuale dar si aportul unor arhitecti formati la Paris in atmosfera fin de siecle.. Parintele fondator al stilului neo-romanesc Ion Mincu insusi a fost diplomat al scolii de Beaux Arts din Paris, la fel Petre Antonescu, un alt prolific creator dedicat arhitecturii nationale.

In ceeace priveste propriu zis estetica Art Nouveau in varianta sa « coup de fouet », ea nu ramane in afara preocuparilor arhitectilor. Dar asimilarea sa e mai curand accidentala si se opreste la nivelul imitatiei. In « vechiul Regat » exemple complete de Art Nouveau sunt rare si in orice caz intarziate fata de etapele consacrate ale curentului din Europa. O atitudine de sinteza, organica, care sa inglobeze planimetria, tratamentul fatadelor, structura si spatiile interioare se poate observa doar la Cazinoul din Constanta, opera lui Daniel Renard. De origine elvetiana, nascut in Romania, Renard (1871-1940?)  si-a facut studiile la ENBA si a construit mult in Romania. In cele mai multe cazuri avem a face cu asocieri dezinhibate cu alte optiuni formale. « Frontierele » stilului sunt vag definite si in cele mai multe cazuri gasim mai degraba fragmente Art Nouveau incorporate in alte formule arhitecturale - eclectice, academiste sau chiar neo-romanesti. 

Anii 1900 in Transilvania si Banat. Spre deosebire de impactul evident al influentei franceze in Vechiul Regat, in exteriorul Carpatilor, in Transilvania si Banat – parte a imperiului Habsburgic pana in 1918 – arhitectura s-a manifestat in rezonanta cu stilismul sezession vienez si budapestan.

In unele orase mari – Oradea, Arad, Timisoara – din aceasta zona a Romaniei actuale,  clasa mijlocie cu o forta economica in crestere se va orienta catre cele mai noi curente in Europa Centrala pentru initiativele sale de constructie.  Arhitecti exersati in idiomul sezession in centrele imperiului Austro-Ungar au construit pentru familiile intreprinzatorilor locali numeroase si ambitioase imobile de raport care marcheaza indubitabil, pana astazi,  contextul urban in centrelor acestor orase.

In schimb in centrul platoului Transilvan – la Targu Mures sau la Sf Gheorghe – s-au ridicat mai ales edificii monumentale pentru administratie, asociind numeroase tehnici artistice in ornamentica exterioara si decorul interior dar si resedinte private intr-o arhitectura sobra, cu referinte explicite la arta constructiva traditionala a regiunii. 

Examinarea arhitecturii produsa sub semnul modernitatii europene in aceasta parte a tarii intre 1900 si 1920 a urmat  doua directii distincte.

O prima directie – cea mai timpurie si mai raspindita - se leaga de influenta notabila a stilului budapestan ilustrat de Lechner Odon. Mai multi dintre elevii si colaboratorii lui au proiectat si executat edificii cu functiuni si de marimi diferite, dela locuinte urbane diminutive la monumentale sedii administrative. Arhitectura ghidata de aceasta orientare se recunoaste dupa aerul  « Sezession » folclorizat, exuberant si decorat. Aticurile festonate, tratarea ancadramentelor, reliefurile de fatada, grafica grilajelor si parapetelor pune in opera o profuziune de linii curbe si elemnte vegetale.  Traditia mestesugareasca (in prelucrarea artistica a fierului si lemnului, ceramica de constructie smaltuita, pictura murala, mozaic decorativ sau mobilier) si atelierele mestesurarilor de arta  vor introduce in sezessionul transilvan mai ales elemente tipice de broderie. Ca si in cazul arhitecturii neo-rominesti de dincolo de Carpati, si in Transilvania, aceasta ornamentica arhitecturala citeaza cu verva uneori excesiva arta textila traditionala. Nu lipsesc, in tratarea unor imobile de raport mai ales, grefe Sezession pe fatade clasicizante sau eclectice.

O a doua directie, mai tarzie in ordine temporala - si cea mai interesanta - se leaga de formularea unui « stil transilvan » in arhitectura.  Lectiile primite concomitent din partea Art Nouveau si dinspre cautarile legate de spiritul regional propuse de Saarinen si asociatii sai, dar si dela filosofia arhitecturala a scolii dela Glasgow sau a altor cautari organiciste vor exercita influente puternice asupra mai multor talentati aarhitecti.

 Mai putin interesati de efectele ornamentale ale sezessionului de orientare Lechner, Kos Karoly, Thoroczai- Wigand si fratii Vago se vor indrepta mai ales catre lectiile de compozitie volumetrica si austeritatea decorativa propuse de exemplele istorice sau vernaculare. Cautarile si cuprinzatoarea lor activitate de constructori au contribuit la decantarea ideologiei autenticitatii regionale si la instalarea unei variante convingatoare a orientarilorcircumscrise astazi de categoria National romanticism.

Epurata de folclorism, apeland la solutii organice si compozitii convingatoare in plan si fatada si la traditiile constructive, forme si materiale locale, arhitectura « transilvana » in viziunea lui Kos Karoly e fara indoiala o prezenta originala, coerenta si interesanta, in peisajul efortului arhitectural central-european in primele decenii 1900.

Cateva consideratii generale sunt necesare in incheerea acestor sumare notatii.

I. In Romania Art Nouveau a aparut cu o intarziere putin semnificativa, asa ca fenomenul este sincron cu inceputurile sale in Europa. In schimb aici Art Nouveau isi prelungeste influenta si dupa 1920, chiar daca la momentul respectiv , in spatiul sau de origine curentul cedeaza brusc locul altor atitudini estetice. Fara a fi avut un nucleu de productii “pure”, Art Nouveau (in varianta sa bucuresteana mai ales, unde prezenta sa este mai curand accidentala) nu a fost repudiat odata cu apusul sau “la centru”. Dela inceput, vocabule si formulari arhitecturale art nouveau vor fi incorporate cu indemanare in compozitii fie academiste, fie eclectice sau neoromanesti. In anii treizeci certe ecouri vieneze de Sezession geometric (tratarea intrarilor la mici blocuri de apartamente cu redane si numeroasele grilaje la usile exterioare) se fac auzite in arhitectura art deco si “cubista” (cum era calificat, in epoca, rationalismul de tip Bauhaus la Bucuresti) iar tratari de fatada Art Nouveau apar la blocuri de apartamente.

II. Interpretarea estetica a structurilor nu a influentat decat marginal evolutia stilului in aceasta parte a continentului. Scheletele aparente dau totusi un aer Art Nouveau halelor comerciale si garilor construite in epoca. Fierul forjat cu indemanare e inserat in traterea peroanelor marilor resedinte urbane tot asa cum mestesugarii dela periferie multiplica accesorii influentate de imagini Art Nouveau in arhitectura urbana curenta.

 III. Lansat in atmosfera festiva fin de siecle, Art Nouveau va fi preferat de programele de loisirs: cazinouri si hoteluri de vilegiatura, instalatii de cura balneara, stabilimente de bai dar si magazine, ateliere artizanale sau studiouri ale unor artisti “moderni”. Casa conceputa de arhitecrtul Arghir Cullina pentru pictorul Kimon Loghi, mai putin expresiva in interior, are o fatada tratata intr-un spirit Art Nouveau asimilat in profunzime. Accese cu deschideri foarte ample in arc dau unor garaje un aer 1900 chiar daca au fost realizate in anii 20. 

IV. Obisnuit cu preluari rapide, entuaziast in fata noutatii, acuzat nu fara temei de frivolitate, lipsit de complexe culturale si expert in imitatii si interpretari, locuitorul obisnuit al Bucurestiului a mimat la margine de oras, in materiale si la dimensiuni modeste, formele arhitecturii de prestigiu si de arhitect. Exista aici un vernacular urban inspirat de mari modele  care a transferat in cartierele traditionale si decorul Beaux Arts dar si fragmente Art Nouveau, grilaje art deco si fatade “moderniste”. Iar centrul vechi commercial al orasului fusese mobilat in epoca cu interesante fatade insiruite francamente Art Nouveau – din pacate multe au disparut in ultimii ani - care dadeau unor strazi intregi un aer 1900.

Si entuziasmul nu a apus. La “Casa Poporului” – hiperbolicul edifciu initiat de ultimul dictator - unul din gigantestile saloane oficiale a fost decorat, in anii 80, in stil 1900. Astazi casele spatioase si bine pastrate de Art Nouveau tardiv sunt cautate si restaurate iar pentru opulente vile noi se deseneaza si se executa balustrade cu transpunerea - in metal lucitor e drept - a inconfundabilului coup de fouet.

Mariana Celac, iulie 2003