“Modernisme”-ul în provincia Girona

Anna Albó i Rieran, Arhitect

Modernisme-ul a fost un curent artistic care s-a dezvoltat în Catalunia între sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, în paralel cu alte curente care s-au dezvoltat în majoritatea ţărilor din Europa şi, de asemenea, în America, mai mult sau mai puţin contemporane:Art Nouveau-ul francez şi belgian, Sezession-ul austriac, Jugendstil-ul german, Şcoala din Glasgow, Şcoala din Chicago, Modernismul, în Spania şi America vorbitoare de limba spaniolă etc.Aceste curente prezintă o serie de caracteristici comune care pot fi asociate dar, în acelaşi timp, fiecare are propria sa personalitate.

Modernismul însumează majoritatea formelor de manifestare artistică: pictură, desen grafic, sculptură, literatură, articole de bijuterie...; dar arhitectura şi tot ceea ce o completează, de la sculptură până la mobilier, trecând prin toate aspectele decorării interioare,formează un tot care a căpătat o foarte mare  importanţă.Această lucrare se ocupă, în mod special, de arhitectură şi de tehnicile şi meşteşugurile care au legătură cu ea.

Centrul Modernisme-ului arhitectonic este Barcelona. De aici, s-a extins în toata Catalunia, dar şi în Mallorca, Valencia şi alte zone ale Spaniei, de cele mai multe ori prin intermediul arhitecţilor catalani care au avut lucrări in aceste locuri sau prin intermediul arhitecţilor care au studiat în Barcelona.

În Catalunia, Modernisme-ul s-a bucurat de o mare popularitate, ceea ce a făcut ca alături de marii arhitecţi şi de operele arhitectonice importante, foarte mulţi arhitecţi şi conducători de lucrări din toată ţara să adopte acest stil deşi era un amestec cu alte stiluri sau de o manieră superficială, precum un “Modernisme de faţadă“, ba chiar doar ca detaliu decorativ-este ceea ce se întâmplă cu trencadís-ul ceramic, care a devenit un mijloc popular-. Modernisme-ul a pătruns puternic în societatea  catalană rezistând şi după ce arhitecţii avangardişti erau complet influenţati  de Noucentisme, curentul care a urmat.

Părerea generală este că Expoziţia Universală din Barcelona din 1888, eveniment care exprimă dinamismul societăţii barceloneze al epocii şi care înseamnă munca unui grup de arhitecţi în jurul aceleiaşi teme, construirea interiorului şi a pavilioanelor  Expoziţiei, este punctul de plecare al Modernisme-ului.Clădirea care, în acel moment, a devenit cea mai reprezentativă, este restaurantul Expoziţiei-actualul muzeu de zoologie-, realizat de Lluís Domčnech i Montaner, construit între 1887 şi 1888,  mai cunoscut sub numele de “Castelul celor Trei Dragoni”. Totuşi, nu trebuie uitat că Antoni Gaudí, între 1883 şi 1885 construise Casa Vicens-proiectată în 1878-;de asemenea, între 1883 şi 1885,construise Capriciul, în Comillas;între 1884 şi 1887, Pavilioanele şi grilajul de la moşia Güell şi, între 1886 şi 1890, Palatul Güell.

De asemenea, trebuie menţionat că Modernisme-ul nu apare dintr-o dată, plecând de la istorismul şi eclectismul neoclasice şi neogotice-sau neoromanice, neobizantine,neomudejare sao neoegiptene-precedente, ci există o serie de arhitecturi premoderniste, dintre care unele s-au inclus în curente precum stilul Renaixença sau Esteticismul.Aceste arhitecturi provin din poziţii foarte apropiate istorismului şi eclectismului, cu unele elemente care anunţă Modernisme-ul, precum biserica din Sales, de Joan Martorell, între 1882-1885, care poate fi considerată de un eclectism neogotic evident, cu unele elemente neomudejare,dar care prezintă un puternic efect cromatic plecând de la o diversitate de materiale lăsate la vedere cu culoarea lor naturală; până la opere care sunt considerate aproape moderniste, precum Arcul de Triumf, de Josep Vilaseca-asociatul lui Domčnech i Montaner la începuturile sale profesionale-, construit în 1888 ca intrare în Expoziţie, care plecând de la dimensiuni clasice şi unele elemente ornamentale neomudejare, se evidenţiază, în primul rând, datorită folosirii cărămizii aparente ca element dominant, combinată cu alte materiale care măresc efectul policromatic şi cu o mare bogăţie decorativă.

Editura Montaner i Simon-actuala Fundaţie Antoni Tŕpies-, pe care Domčnech i Montaner o construise în 1880, este considerată opera care a iniţiat un curent clar inovator cu influenţe din arhitectura europeană a fierului, geamului şi cărămizii aparente, pe care autorul o întâlnise pentru prima oară  într-o călătorie pe care a făcut-o în Germania  la terminarea studiilor.

Astfel încât, Casa Vicens şi Editura Montaner i Simon sunt operele care marchează începutul sau perioada de dinainte a ceea ce urma să fie Modernisme-ul.

Prin ceea ce am expus, se exemplifică distanţa temporală între evoluţia spre Modernism a diferiţilor arhitecţi şi cum Gaudí şi Domčnech sunt iniţiatorii mişcării, cu destul de mult timp înainte ca aceasta să se generalizeze.

Apariţia Modernisme-ului se datorează diferiţilor factori socio-economici:

-Crearea Şcolii de Arhitectură din Barcelona în 1875 va forma un nucleu al arhitecţilor catalani, care până în acel moment trebuiau să meargă să studieze la Madrid. În Catalunia se putea obţine doar diploma de şef de şantier.

-Dezvoltarea industrială a Cataluniei, principala cauză a apariţiei unei burghezii puternice care va ajunge să descopere în Modernisme mijlocul ideal de a-şi exprima statutul lor social.

-Momentul de mare creativitate şi dezvoltare socială pe care îl trăieşte Catalunia în aceste momente,legat de dezvoltarea economică şi de mişcările culturale şi politice ale catalanismului.Este esenţială în Modernisme-ul catalan-aşa cum  se întâmplă şi în alte ţări,deşi nu în toate-, strânsa lui relaţie cu catalanismul şi cu dorinţa de reconstrucţie naţională care avea loc în acel moment.Nu este ceva  ciudat că arhitecţii să fie, de asemenea, istorici ai arhitecturii, oameni politici şi care să participe la mişcările culturale. Domčnech i Montaner şi Puig i Cadafalch sunt cei mai reprezentativi în acest sens.Acesta este exact contrariul a ceea ce se întâmplă în locuri precum Franţa, unde Art Nouveau este o mişcare contestatară împotriva societăţii obişnuite.

În ceea ce priveşte interesul pentru arhitectura acelei perioade, trebuie situat Modernisme-ul pe deplin în contextul european, pe care arhitecţii catalani îl cunoşteau foarte bine, din cărţi şi reviste de artă şi arhitectură sau prin intermediul călătoriilor prin diverse ţări:

-Există dorinţa de a crea o arhitectură nouă, caracteristică epocii sale, noile materiale şi tehnici constructive, şi noile necesităţi sociale, depăşind vechile modele din trecut istoriste şi eclectice.Acest lucru se va realiza, nu împotriva trecutului, ci plecând de la trecut.În acest sens, este semnificativ un articol al lui Domčnech i Montaner publicat în revista La Renaixença, “În căutarea unei arhitecturi naţionale”, asemănător altor scrieri publicate în alte ţări şi care răspundeau dorinţelor comune.

-Trebuie menţionată, de asemenea, influenţa lui Eugčne Viollet-le-Duc şi a lui John Ruskin şi William Morris şi mişcarea Arts&Crafts, cu revendicarea structurii şi aspectelor constructive în arhitectură, a recuperării produselor de artizanat, şi al goticului, precum autenticul stil european, paradigma clarităţii structurale şi a muncii artizanale integrate în arhitectură-goticul se apropie de ”opera artei totale” care ar fi clădirile moderniste-.În plină epocă a industrializării apare necesitatea de a recupera calitatea materialelor şi a desenelor artizanatelor, în faţa banalităţii obiectelor produse  în mod industrial.

-Nu poate fi uitată influenţa artei japoneze, iniţiată începând cu intensificarea contactelor dintre Europa şi Japonia în a doua jumătate a secolului XIX, căci va fi o componentă importantă în arhitectura modernistă.

-În cele din urmă trebuie amintit că modernismul nu poate fi explicat fără a ne referi la Romantism.

Modernisme-ul se configurează plecând de la premise aparent contradictorii: dorinţa de a crea o arhitectură nouă, integrată în curentele europene şi, în acelaşi timp, crearea unei arhitecturi naţionale; dorinţa de a utiliza noile materiale şi tehnici-fier, geam-,şi, de asemenea, de a recupera munca artizanală.

Pe de altă parte, arhitectura Modernisme-ului coincide cu următoarea situaţie urbanistică şi arhitectonică:

-Dezvoltarea urbanismului municipal:redactarea şi dezvoltarea Planurilor de Dezvoltare în multe oraşe, care cresc într-un mod impresionant.

-Construirea de toalete şi infrastructuri şi opere de înfrumuseţare a oraşului: strângerea apelor reziduale, iluminarea străzilor, plantarea arborilor, pavimentarea străzilor şi a bulevardelor.

-Generalizarea tipului de arhitect municipal, care de cele mai multe ori este cel care elaborează Planurile de Dezvoltare, se ocupă de infrastructuri şi de operele de urbanizare şi construieşte multe din noile clădiri publice sau particulare. Din această cauză, obişnuieşte să-şi pună amprenta pe oraşul în care lucrează.

-Dezvoltarea de tipuri de clădiri specifice, de locuit sau industriale:pieţe, şcoli, cazinouri,teatre, magazine, reşedinţe de la oraş, reşedinţe de vară, fabrici, abatoare... Multe din aceste clădiri vor fi moderne;cu siguranţă se poate vorbi de diverse forme de Modernisme în funcţie  de destinaţia clădirii-şi de capacitatea economică a clientului.

În Modernisme se disting diverse curente, etape şi influenţe. Lluís Domčnech i Montaner(1849-1923) şi Antoni Gaudí i Cornet (1852-1926) sunt principalii arhitecţi modernişti catalani, fiecare cu un stil propriu: un modernism mai “raţionalist” în cazul lui Domčnech şi mai “expresionist” în cazul lui Gaudí.Mulţi arhitecţi vor fi influenţaţi de unul din aceste tipuri de Modernisme. Mai târziu va deveni foarte popular Art Nouveau-ul francez şi belgian şi formele sale decorative se vor adăuga clădirilor moderniste. În cele din urmă, Sezzession-ul şi Şcoala din Glasgow vor avea o mare influenţă asupra arhitecţilor de mai târziu şi vor fi unul  din componentele care vor duce spre Noucentisme. În acest punct trebuie menţionat un alt arhitect modernist, Josep Puig i Cadafalch (1867-1956). În cele din urmă trebuie menţionat Josep Maria Jujol i Gilbert, 1879-1949, cu o mare intuiţie şi imaginaţie în manipularea materialelor şi a obiectelor.

Pe scurt, Modernisme-ul catalan prezintă următoarele caracteristici:

-Importanţa culorii, care se obţine cu stucaturi şi sgrafituri, placare cu ceramică şi materiale aparente.

-Expresivitatea materialelor, plecând de la culoarea lor naturală şi textură şi contrastele dintre diversele materiale: piatră, cărămidă, lemn, ceramică, fier.Expresivitatea soluţiilor constructive şi a elementelor structurale:arhitectură cu cărămidă sau piatră aparentă, cu detalii constructive executate cu grijă şi lăsate la vedere, structuri metalice aparente,etc.

-Mare bogăţie decorativă aplicată pe orice element al clădirii: sgrafituri; ceramică,cu elemente modelate şi ieşite în evidenţă, placare cu faianţă şi trencadís; metale precum fierul forjat, topirea sau alama, printre altele;vitralii;decoraţiuni sculptate în piatră sau stuc modelat etc.

-Decorare în special florală şi vegetală.

-Linii curbe,în coup de fouet, şi forme curbe.Se întâlnesc astfel de forme încă de la început, ceea ce ne face să credem că provin din influenţa Arts & Crafts, unde deja se utilizau în desenul grafic, mobilier etc.

-Întoarcere la o geometrie mai marcată de influenţa Sezession-ului sau Şcolii de la Glasgow.

-Dorinţa de a crea opere de artă totală: arhitectul nu se ocupă numai de “pereţi”, ci, de asemenea, de cele mai mici detalii din interior, de la balustradele balcoanelor la clanţa de la uşă, peretele despărţitor, podea,lămpi, mobilier-pentru asta lucrează strâns cu o serie de artizani:sculptori, pictori, ceramişti, lăcătuşi,fierari, geamgii etc.

-Asimetrie, mişcare, volumetrie complexă.

-Arhitecţii moderni sunt, în general, arhitecţi care provoacă emoţii.

În Modernisme sunt importante influenţele mudejare şi arabe, plecând de la arhitectura acestor stiluri care se întâlnesc în multe zone din Spania. Deşi chiar în Catalunia cu greu o găseşti, trebuie amintit că până în 1875, arhitecţii studiau în Madrid, unde exista un mare interes pentru această arhitectură. Modernismul este deseori o reelaborare şi o reinterpretare a elementelor decorative din stiluri istorice:mudejar, gotic şi baroc popular sunt poate cele mai utilizate, dar nu singurele. Trebuie amintită şi influenţa japoneză care se observă la unele opere.În Modernisme trebuie să ţii seama de organizarea spaţială şi volumetrică, nu este vorba doar de o mişcare decorativistă.În aceste cazuri se recurge deseori la influenţe bizantine sau arabe.Unele din caracteristicile anterioare se întâlnesc, de asemenea, în alte mişcări europene din jurul modernismului, altele nu chiar.

Cu toate acestea, Modernisme-ul nu este unicul stil al epocii sale, se mai observă reminescenţe ale istorismului şi eclectismului. Sunt foarte multe clădiri eclectice cu elemente moderniste. Este foarte des întâlnită fuziunea dintre neogotic şi modernism.

Modernisme-ul este o arhitectură de individualităţi, deseori pentru clienţi particulari, cu bani, adesea cu o mare bogăţie cromatică şi decorativă. Spre 1906 are loc o mişcare intelectuală şi artistică care susţine întoarcerea la echilibru şi la măsură, Noucentisme-ul, care are legătură cu alte mişcări care se vor produce în alte ţări din Europa,precum “retour a l’ordre” francez. Este o mişcare strâns legată de catalanismul politic şi preocupată de organizarea instituţională şi de structura ţării.Generaţia noucentistă va putea să lucreze pentru a atinge aceste obiective atunci când obţine conducerea în Deputăţia din Barcelona în 1907 şi în Comunitatea Cataluniei începând cu 1914 (Trebuie ţinut seama de faptul că Spania nu a participat la primul război mondial, ci dimpotrivă, în timpul acestui război Catalunia a trăit un bun moment economic). Începând cu 1911-1912, Noucentismul pătrunde în arhitectură: se observă o întoarcere către spirit şi formele clasice, echilibru, statism, către o arhitectură mai aptă pentru a se transforma în “tip” şi pentru formarea unui împletituri urbane,spre deosebire de individualităţile modernismului. Aceasta se evidenţiază în special după crearea Comunităţii care începe să construiască o serie de clădiri publice: şcoli, biblioteci etc. Mulţi arhitecţi modernişti devin, în perioada 1911-1917, arhitecţi noucentişti, aşa cum înainte, aceiaşi arhitecţi, fuseseră istorişti şi eclectici.Apare o puternică reacţie antimodernistă. Totuşi, Modernisme-ul  va continua în primii 20 de ani ai secolului XX., şi chiar mai târziu, fie pentru că mulţi arhitecţi nu abandonează acest stil, fie din cauza întârzierii cu care ajung noile curente în locurile îndepărtate de Barcelona, fie pentru că se transformase într-un stil foarte înrădăcinat. Ultima parte a Modernisme-ului este plină de influenţe din Sezession şi Şcoala din Glasgow; de asemenea, se observă elemente din barocul popular catalan, urmându-l pe Puig i Cadafalch. În orice caz, trebuie amintit că Noucentisme-ul are diverse variante, cu influenţe din mai multe surse.Numitul Noucentisme al primei generaţii este un curent care evoluează plecând de la acest Modernisme sezessionist, influenţat de barocul popular şi de arhitectura tradiţională.Arhitectul Rafael Masó i Valentí (1880-1935),din Girona, exemplifică chiar acest pas. Plecând de la influenţe lui Gaudí, ale Sezession-ului şi ale Şcolii de la Glasgow, dezvoltă un stil propriu şi ajunge la o sinteză foarte personală, care duce la elaborarea acestui prim Noucentisme. Uneori se apropie de raţionalism, dar niciodată nu-şi pierde plăcerea pentru decoraţiuni şi detaliu, culoare, grija pentru materiale, forţa expresivităţii, desenarea tuturor elementelor de pe clădiri şi folosirea tehnicilor precum vitralii, ceramică sau forjă.

Mai sunt mulţi alţi arhitecţi în afară de marii arhitecţi modernişti. Modernisme-ul nu se limitează la Barcelona, cum deja s-a şi spus, ci îl întâlnim în toată Catalunia: Reus, Terrassa, Sant Just Desvern, Canet de Mar sau Garriga sunt exemple deja cunoscute. Dar, în general, Modernismul este foarte puţin studiat şi este foarte puţin cunoscut în afara Barcelonei sau a operelor marilor figuri situate în alte oraşe.Cartea Ghidul arhitecturii moderniste în Catalunia (Raquel Lacuesta şi Antoni Gonzáles, Editura Gustavo Gili S.A.,Barcelona, 1990) şi studiul inedit Inventariul General al Modernisme-ului (Valentí Pons i Toujousse, Reial Cŕtedra Gaudí, Barcelona,2001), şi unele monografii despre anumiţi arhitecţi-dar care sunt puţin cunoscute în afara localităţii respective-au început să influenţeze această temă.

În ceea ce priveşte provincia Girona, Modernisme-ul său este puţin cunoscut. Astfel că această lucrare vrea să ajute la cunoaşterea Modernisme-ului din Girona. În primul rând, s-a vrut să se evidenţieze în special figura lui Rafael Masó, care încă nu se bucură de recunoaşterea pe care o merită. Trebuie menţionată, totuşi, monografia Rafael Masó.Arhitect noucentist (Joan Tarrús, Narcis Comadira, Collegi d’Arquitectes de Catalunia-Lunwerg Editores, S.A., Barcelona,1996). Se încearcă prin această lucrare cunoaşterea la nivel european. În al doilea rând, sunt prezentate puţinele exemple de opere ale arhitecţilor cunoscuţi care lucrează în Barcelona. Opera cea mai importantă a acestui grup este renovarea unei case realizată de Lluís Domčnech i Montaner. De asemenea, trebuie menţionate operele lui Joan Rubió i Bellver, colaborator al lui Gaudí. Şi, în continuare, unele opere ale lui Bonaventura Conill, Josep Goday sau Josep Maria Pericas. În al treilea rând, există o serie de arhitecţi care au legătură cu unul sau mai multe oraşe din Girona; mulţi dintre ei au fost arhitecţi municipali ai acestor oraşe şi chiar dacă nu sunt figuri principale –nici clienţii nu fac parte din înalta burghezie din Barcelona, ci din burghezia locală sau mici aşezări-, au realizat o operă destul de interesantă, care merită să fie cunoscută. Este cazul lui Josep Azemar, Isidre Bosch, Enric Catŕ, General Guitart, Alfred Paluzie, Joan Roca i Pinet sau Llorenç Ros i Costa.

S-a încercat selecţionarea operelor arhitectonice ale principalelor oraşe din majoritatea comunelor din Girona. În primul rând, din oraşul Girona, capitala provinciei cu acelaşi nume, unde se găsesc majoritatea operelor lui Rafael Masó. Apoi din oraşe precum Figueres, Cadaqués şi Roses, în comuna Alt Empordŕ, Olot, în Garrotxa, Sant Feliu din Guíxols şi Palafrugell, în Baix Empordŕ, Santa Coloma din Farners, Caldes din Malavella şi Loret de Mar, în Selva, Ripoll şi Camprodon, în Ripollčs, şi Cassa din Selva şi Sarriŕ de Ter, în Girončs. Este vorba de oraşe mici şi mijlocii, capitale de judeţ, nuclee industriale, oraşe la malul mării, centre de vacanţă, sau staţiuni balneare.

De asemenea, s-a vrut să se aleagă o mostră a tipologiilor caracteristice epocii:rezidenţiale, industriale, magazine, clădiri socio-culturale, şcoli etc. Aici, de asemenea, trebuie ţinut seama de faptul că ambientul urban nu este Barcelona, ci oraşe mult mai mici.

Întâlnim diverse variante ale Modernisme-ului cu influenţe din Domčnech i Montaner, Gaudí, din Sezession şi Şcoala din Glasgow sau Art Nouveau.Cel din urmă, caracterizează, în special, vitrinele magazinelor. Un element caracteristic Modernisme-ului sunt balustradele balcoanelor din fier forjat, adesea cu complicate forme şi linii curbe inspirate sau nu din  coup de fouet şi cu abundente decoraţiuni florale.De asemenea, trebuie explicat că operele arhitecturii industriale, în general, formează un grup specific, cu decoraţiuni mult mai sobre, bazate pe expresivitatea materialelor-cărămidă aparentă, pereţi zugrăviţi, ţiglă smălţuită-, cu puţine elemente decorative din cărămidă sau ceramică smălţuită.

Pentru a încheia această scurtă şi schematică prezentare a Modernisme-ului catalan şi a ceea ce conţine acest cd-rom, ar trebui să spunem că în timpul realizării acestei lucrări s-a putut constata cum, în afara cărţii recent publicate, Modernisme-ul (Maria Pilar Soler i Gordils, Diputació de Girona, Caietele Revistei din Girona numărul 93, Girona, 2001)unele primării se ocupă de studiul şi difuzarea patrimoniului modernist al municipiului lor, şi, în colaborare cu muzee şi arhive, realizează studii şi publică ghiduri de arhitectură. Sperăm ca în câţiva ani, Rafael Masó şi Modernisme-ul din Girona să fie mult mai cunoscute de toţi locuitorii din Girona şi de toţi cei care ne vizitează.

Anna Albó i Riera